Symphysodon Discus
prezentare si scurt istoric
autor: ADX
Denumire stiintifica: Symphysodon Discus
Ordinul: Perciforme
Clasa: Actinopterygii
Familia: Cichlidae
Genul: Symphysodon ..."Symphysodon" insemnand in traducere libera "dinte in centrul maxilarului"
Areal geografic: Zona Amazonului, unde poate fi gasit in lacuri, in balti, in "coturile" si golfuletele mai linistite ale raurilor.
Apa: T: 28 - 32C; PH: 5,5 - 7; GH(duritate totala): 5 - 10; KH(duritata carbonatilor): 3 - 6
Nota: Discusul fiind un peste foarte sensibil la socuri (termice, chimice, etc.), mai importanta decat valorile in sine este stabilitatea acestora.
Dieta: este un peste catalogat ca fiind "carnivor", in biotopul natural se hraneste in primul rand cu larve, viermi, crustacee, insecte, puii altor specii, dar consuma si materie vegetala.
Dimensiune: 15cm (medie); 20+ cm (maxima)
Comportament: pasnic cu specii din alte genuri, semi-agresiv in cadrul propriului gen
Specii (varietati) naturale (in biotopul de origine):
 |
Symphysodon Discus (Heckel Discus) - are ca areal Rio Negro si afluentii acestuia, aceasta varietate are ca si caracteristica principala, a 5-a linie transversala neagra, foarte pronuntata, avand ca si culoare de fond, atat rosu cat si albastru. A fost denumit dupa numele ihtiologului Johann Jacob Heckel, care a facut prima descriere a acestui peste, in anul 1840. Prefera un PH mai scazut si o temperatura mai ridicata a apei, decat celelalte specii de discus. Aceasta specie are la randul ei alte doua subspecii: Symphysodon Discus Discus (cu capul albastru) si Symphysodon Discus Willischwartzi, avand culoarea de fond maroniu-roscat. |
 |
Symphysodon Aequifasciatus Axelrodi (Brown Discus) - Descoperit in apropiere de Belem si Rio Urubu, este cea mai comuna specie, avand culoarea de fond maronie, cu tendinte spre rosu si galben. |
 |
Symphysodon Aequifasciatus Aequifasciatus (Green Discus) - are ca areal laul Tefe' si regiunile Coari , Nanay si Japura din Amazonul Peruvian si Brazilian. Acest peste se prezinta intr-o varietate foarte larga de culori, de la galben si brun deschis pana la verde oliv si verde inchis. Se intalnesc si exemplare cu striatiuni longitudinale (Royal Green) precum si exemplare cu puncte rosii pe lateral. |
 |
Symphysodon Aequifasciatus Haraldi (Blue Discus) - are ca areal regiunile Manaus si Manacapuru, raul Purus in Brazilia si regiunea Leticia in Peru. Seamana cu varietatea bruna, dar are striatiuni longitudinale albastre pe cap, corp si inotatoare (exemplarele in care striatiunile longitudinale predomina, sunt numite "Royal Blue"). |
| DCR nu detine poza | Symphysodon Tarzoo - este o specie intalnita in vestul Amazonului. Inca sunt controverse daca acesta poate fi considerat o specie separata, sau este de fapt tot "Green Discus". Totusi, ca si caracteristica speciala sunt punctele rosii de pe inotatoarea anala si de pe corp, precum si un desen special care il diferentiaza de Symphysodon Aequifasciatus Aequifasciatus. |
Symphysodon Discus in acvarii:
Symphysodon Discus este printre cei mai apreciati pesti de acvariu. De la inceputul anilor "20, cand sunt consemnate primele incercari de adaptare la conditiile de captivitate si pana in prezent a fost dezvoltata o gama foarte larga de varietati, atat unicolore (solid - white, gold, red, blue), cat si cu diferite "desene" (pattern-uri) pe corp, cap si inotatoare. Ceea ce il deosebeste insa de ceilalti pesti de acvariu este forma specifica (de disc - de aici si numele), dar mai ales comportamentul si modul de reproducere.
O activitate de pionierat in dezvoltarea varietatilor "domestice" a avut-o Jack Wattley (USA) care, in urma unor selectii si incrucisari multiple intre varietatile salbatice "Blue" si "Green", a reusit obtinerea uneia dintre primele varietati "de crescatorie", stabile din punct de vedere genetic. Aceasta varietate a fost denumita "Blue Turquoise", avand culoarea de fond albastra, cu striatii maronii-rosiatice pe cap, corp si pe inotatoarele dorsala si anala. Blue Turquoise a stat ulterior la baza dezvoltarii altor varietati de discus.
Alte varietati stabile "de baza", dezvoltate ulterior de crescatorii din toata lumea, sunt Red Turquoise (Dr. Edward Schmidt-Focke - Germania), Pigeon Blood (1991, Kitti Phanaitthi - Tailanda), Blue Diamond (1990 - mai multi crescatori din Malaezia si Hong Kong), Leopard Skin (1993 - Hong Kong - obtinut din exemplare de Green discus, red spotted), Snakeskin (1994 - Malaezia), Leopard Snakeskin (anii "90 - Malaezia), Snow White (1995 - Malaezia - din brun), Red & White (Snow White x Solid Red), Golden (Kim Keng How - Malaezia - din brun), San Merah (1992 - See Chow San (Ah San) - Singapore - din brun), Rose Red (provenit din Red Alenquer), Albino (2000 - provenit printr-o mutatie din "Wild Alenquer") si bineinteles ca lista ar putea continua... cu atat mai mult, varietatile derivate ar umple pagini intregi. Sa amintim totusi cateva varietati derivate, ce au la baza culoarea rosie: marlboro red; red velvet; red melon; red doll; red monk; red tomato; mai nou au aparut si red diamond si red golden diamond (RGD), in varful piramidei (din p d v al calitatii, dar si al pretului) fiind red cover. Toate exemplele pe care le-am dat mai sus sunt marci inregistrate de catre diversi producatori (crescatori), dar in mod frecvent, in magazine, sunt intalniti diversi hibrizi care le poarta numele, neavand insa prea mult de-a face cu linia genetica respectiva. Mai mult decat atat, pot fi intalniti discusi cu diferite denumiri bombastice, date de catre comercianti (in general de catre angrosistii asiatici): astfel, "red-magic" sau "lady-in-red" sunt doar doua exemple intalnite in ultima saptamana.
Fotografii cu diverse varietati de discus pot fi vazute in galeria foto a DCR.
Reproducerea:
Pe cat de interesanta, pe atat de dificila, reproducerea discusului reprezinta si astazi o provocare pentru hobbysti. Spre deosebire de alte specii, discusul are particularitatea de a se hrani in primele zile de dupa eclozare exclusiv cu mucusul de pe parinti. Pentru a se putea spune ca s-a reusit obtinerea unei ponte, trebuiesc trecute cu succes mai multe etape, fiecare in parte avand un anumit grad de dificultate:
1. prima etapa este de formare a unei perechi. Exemplarele selectionate pentru a forma o pereche trebuie sa faca parte din aceeasi varietate, sau, pentru a obtine niste hibrizi valorosi, trebuie ca cei doi indivizi sa faca parte din varietati compatibile din punct de vedere genetic, tinandu-se cont de ce tip de gena (tare, slaba sau recesiva) dispune fiecare varietate in parte. In caz contrar, hibrizii obtinuti vor avea culori spalacite sau vor fi plini de puncte negre (piper), nefiind valorosi. Un alt lucru de care trebuie tinut cont atunci cand se doreste obtinerea si stabilizarea unor anumite fenotipuri este evitarea (sau macar limitarea) consangvinizarii. Prin consangvinizare creste frecventa transmiterii unor boli genetice si vor fi obtinute exemplare cu o imunitate scazuta. Din fericire insa, la pesti, acest fenomen se produce dupa multe generatii in cadrul aceleiasi "familii", "rezistenta" fiind specifica animalelor "cu sange rece". Totusi, indicat este ca exemplarele ce vor forma (macar) perechea de start sa fie aduse din locuri diferite, pentru a avea siguranta ca nu provin din aceeasi matca.
Acest subiect insa (genetica si compatibilitatea intre varietati), fiind foarte amplu, va beneficia (probabil) de un articol dedicat.
2. a doua etapa este crearea conditiilor pentru obtinerea unei depuneri. Si acest subiect merita un articol dedicat
3. dupa ce icrele au fost depuse si fecundate, obtinerea conditiilor pentru eclozare este inca o provocare pentru multi hobbysti.
4. o noua etapa in obtinerea unei ponte este ca alevinii, dupa ce au "iesit la zbor", sa ajunga pe parinti, pentru a se putea hrani. In aceasta etapa un rol important il au insasi parintii, deoarece exemplarele fara experienta, cele stresate sau cele bolnave, vor manca puii, sau nu ii vor accepta sa le ciuguleasca mucusul.
5. ultima etapa care trebuie trecuta cu succes este mentinerea unei calitati impecabile a apei (cel putin o luna) pentru evitarea aparitiei asa-numitului "four weeks sindrom", cand puii, pur si simplu mor aparent subit, cauza fiind de fapt parazitii (in special cei branhiali si cei intestinali), care au avut timp sa se inmulteasca si sa le invadeze organele respective.
Puii trebuie crescuti in bazine separate, in grupuri de minim 20 de exemplare, fiind necesare schimburi zilnice de apa si o hranire variata si bogata in proteine si vitamine. Trebuie evitata imbolnavirea acestora deoarece, in caz contrar, o boala suferita in primele luni de viata, in perioada de crestere, isi va pune amprenta pe dezvoltarea lor ulterioara.
Nota: toate subiectele abordate in aceasta prezentare succinta, sunt in fapt mult mai laborioase, fiecare dintre ele putand fi dezvoltat separat, ca articol de sine-statator. In acest sens, va astept pe toti cu contributii. Pentru discutii si comentarii va sta la dispozitie forumul DCR
Surse: Corespondenta privata cu renumiti crescatori (Andrew Soh, Fred Goodall), informatii culese de pe net ( www.discusnews.com/ , www.aquariumhobbyist.com/ , www.practicalfishkeeping.co.uk/, etc. ) + evident, experienta si cunostinte personale.
